Alături de 20 de parteneri implicați, ,,SpectACT” transformă comunitatea prin cultură!

Alături de 20 de parteneri implicați, ,,SpectACT” transformă comunitatea prin cultură!

15 Noiembrie, 09:30

În lupta împotriva bullyingului și pentru readucerea comunității locale în contact cu cultura, proiectul ,,SpectACT” a reușit să se implice, până acum, în viețile a peste 1,000 de tineri din comunitate. ,,SpectACT” creează o strânsă colaborare între 20 de instituții partenere, toate conduse de aceeași viziune comună: să aducă schimbări pozitive în comunitate prin intermediul culturii, în special în rândul tinerilor și copiilor.

 

Atelierele au fost menite să creeze un spațiu sigur și deschis în care tinerii să își poată exprima experiențele, să învețe să gestioneze conflictele și să dezvolte empatie pentru cei din jur. Cu sprijinul partenerilor implicați, ,,SpectACT” a reușit să inspire tinerii să își dorească să înțeleagă mai multe cu privire la acest fenomen.

 

Pe lângă formarea participanților, proiectul a reușit să colecteze zeci de povești ale tinerilor și să le transforme ulterior în piese de teatru, iar mai apoi într-un spectacol. Această inițiativă va aduce în prim-plan vocea și trăirile tinerilor, oferindu-le o șansa de a fi auziți și chiar ascultați de întreaga comunitate.

În calitate de parteneri în proiect, menționăm următoarele instituții și organizații și le mulțumim pentru contribuția lor semnificativă în tot ceea ce reprezintă această inițiativă:

 

Casa de Cultură Turda, Direcția Asistență Socială, Tour d’Art, Școala Andrei Șaguna, Colegiul Național Mihai Viteazul, Liceul Teoretic Josika Miklos, Colegiul Tehnic Răzvan Neagu, Liceul Teoretic Liviu Rebreanu, Colegiul Emil Negruțiu, Școala Horea Cloșca și Crișan, Școala Gimnazială Ioan Opriș, Școala Gimnazială Avram Iancu, Școala Teodor Murășanu, Club Științific Turda, Asociația Potaissa Art, Banca pentru Alimente, Activ pentru tine, Asociația pentru Mobilitate Socială și Educație Democratică, Asociația The Da Vinci System, Asociația Civic Arieș.

Datorită contribuției lor, proiectul ,,SpectACT” continuă să crească și să inspire, abordând problema bullyingului și promovând schimbările pozitive în comunitate. Prin această colaborare, demonstrăm că schimbarea este posibilă, iar comunitatea noastră devine mai puternică și mai conștientă cu privire la acest fenomen.

 

,,Spect ACT” este un proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


Comunicat

Alte Știri

Ianuarie 18, 2023

TNAMT la un click distanță

  Teatrul Național Aureliu Manea Turda a lansat propria sa aplicație mobilă, unde iubitorii de teatru au acces, cu un singur click, în lumea teatrului din Turda.  Aplicația oficială TNAMT - Teatrul...

Comunicat Published By Comunicat
Februarie 25, 2026

La TEATRU fiecare spectacol înseamnă PRIMĂVARĂ!

În spiritul primăverii, publicul de toate vârstele este invitat la Fabrica de Teatru Turda să se bucure de un program divers, care îmbină comedia, spectacolele dedicate tinerilor și reprezentațiile...

Comunicat Published By Comunicat
Februarie 17, 2026

Premieră: „Lista iubirii”, comedia romantică a lunii februarie

Februarie, luna iubirii, aduce pe scena Fabricii de Teatru premiera Lista iubirii de Norm Foster, regia artistică Muriel Manea. Lista iubirii o poveste actuală și savuroasă despre așteptări, compro...

Comunicat Published By Comunicat