Primele bilete la FITT 2025 au fost puse în vânzare

Primele bilete la FITT 2025 au fost puse în vânzare

6 Iunie, 09:12

Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda organizează, în perioada 27 iunie – 6 iulie 2025, cea de-a noua ediție a Festivalului Internațional de Teatru Turda (FITT) – eveniment care transformă orașul într-o platformă de dialog artistic între creatori, public și comunitate.

Ediția de anul acesta, cu tema unitate, își propune să celebreze forța teatrului de a aduce împreună comunități, generații și perspective artistice diferite. Timp de 10 zile, peste 100 de evenimente culturale vor anima spațiile convenționale și neconvenționale din Turda. De la teatru tradițional, la concerte și spectacole stradale, FITT 2025 are de oferit câte ceva pentru fiecare spectator. 

Publicul va avea șansa de a viziona producții cu unele dintre cele mai relevante voci ale teatrului românesc, printre care se numără Horațiu Mălăele, Gheorghe Ifrim sau Marian Râlea.

Mai mult, în cadrul FITT 2025 va avea loc premiera celui mai nou spectacol al Teatrului Național „Aureliu Manea” – „Maria Tănase. Glasul necuprins”, în regia lui Cătălin Bocîrnea, care reconstituie scenic și muzical destinul uneia dintre cele mai iubite artiste din cultura română. De asemenea, publicul va putea urmări spectacolul „Elif și ploaia”, regizat de Alex Ianăși, recent distins cu Premiul UNITER pentru cel mai bun debut, o poveste despre legătura dintre o mamă și fiica ei care se confruntă cu experiența emigrației. 

Primele bilete au fost puse deja în vânzare și pot fi achiziționate online, de pe platforma eventbook.ro. Programul complet al festivalului va fi publicat în curând, împreună cu toate detaliile despre spectacole, ore și locații. Urmăriți-ne pe rețelele de social media și pe site-ul oficial al festivalului pentru mai multe informații.


Comunicat

Alte Știri

Ianuarie 18, 2023

TNAMT la un click distanță

  Teatrul Național Aureliu Manea Turda a lansat propria sa aplicație mobilă, unde iubitorii de teatru au acces, cu un singur click, în lumea teatrului din Turda.  Aplicația oficială TNAMT - Teatrul...

Comunicat Published By Comunicat
Februarie 25, 2026

La TEATRU fiecare spectacol înseamnă PRIMĂVARĂ!

În spiritul primăverii, publicul de toate vârstele este invitat la Fabrica de Teatru Turda să se bucure de un program divers, care îmbină comedia, spectacolele dedicate tinerilor și reprezentațiile...

Comunicat Published By Comunicat
Februarie 17, 2026

Premieră: „Lista iubirii”, comedia romantică a lunii februarie

Februarie, luna iubirii, aduce pe scena Fabricii de Teatru premiera Lista iubirii de Norm Foster, regia artistică Muriel Manea. Lista iubirii o poveste actuală și savuroasă despre așteptări, compro...

Comunicat Published By Comunicat